Într-o după-amiază, în timp ce strângi rufele de pe balcon, cineva începe să cânte la pian într-un apartament vecin. Câteva note se opresc, o măsură este reluată, apoi melodia își găsește drumul. Nu era un concert și nu fusese pregătit pentru tine. Totuși, rămâi cu un prosop în mâini și asculți. Pentru puțin timp, treaba pe care voiai doar s-o termini capătă un însoțitor neașteptat.

Putem numi dar ceva ce nu ne-a fost oferit anume? Nu în același fel în care numim dar o scrisoare cu numele nostru pe plic. Omul de dincolo de fereastră poate exersa numai pentru el. Ar fi nedrept să-i atribuim o intenție pe care nu o cunoaștem. Dar întâlnirea dintre cântecul lui și după-amiaza noastră are ceva gratuit: nu am comandat-o, nu ne era datorată și putea foarte bine să nu se petreacă. Ne putem bucura de ea fără să inventăm o poveste despre celălalt.

Aici, recunoștința începe cu o atenție foarte simplă: nu trecem peste faptul că ne-a fost bine. Nu trebuie să simțim o emoție mare și nici să căutăm repede o lecție. Ajunge să recunoaștem că ziua a primit ceva ce nu am produs noi. Uneori ne purtăm ca și cum numai lucrurile cumpărate, câștigate sau păstrate în casă ar conta cu adevărat. Un cântec contrazice blând această socoteală. Ne poate îmbogăți după-amiaza fără să devină al nostru.

Dacă ne întâlnim mai târziu pe scară, putem spune: «Te-am auzit cântând. Mi-a făcut bine». Atât, fără să cerem încă o piesă, fără să transformăm bucuria noastră într-un program pentru altcineva. Iar dacă nu știm cine cânta, gestul poate rămâne mic și tăcut: ascultăm până la capăt, nu înregistrăm, nu încercăm să păstrăm momentul cu orice preț. Faptul că am primit ceva nu ne dă drepturi asupra sursei lui.

De ce mulțumim, atunci? Ca să facem loc în viața noastră și binelui pe care nu îl putem deține. Cântecul se termină, prosopul ajunge în dulap, după-amiaza continuă. Nimeni nu trebuie să ne promită că mâine va fi la fel. A primi cu adevărat înseamnă uneori tocmai a lăsa lucrul frumos să se încheie, fără să spunem că a fost prea puțin doar fiindcă nu îl putem lua cu noi.