La sfârșitul unei cine, gazda strânge farfuriile și întreabă dacă ne-a plăcut. Spunem că supa a fost foarte bună, că pâinea a avut coaja potrivită, că desertul ar merge și cu mai puțin zahăr. Nimic neapărat rău în aceste observații. Numai că, între toate verdictele noastre, poate lipsi ceva simplu: «Mulțumesc că ai gătit pentru mine». Am descris mâncarea, dar încă nu ne-am întors spre omul care ne-a pus-o înainte.
Suntem obișnuiți să evaluăm. După o călătorie, un colet sau o cafea, ni se cere o notă. Treptat, putem aduce aceeași deprindere și la masa unui prieten. Ne așezăm în locul celui care hotărăște dacă experiența a fost reușită. Recunoștința începe însă din alt loc: nu de deasupra gestului, cu un carnețel imaginar, ci dinăuntrul întâlnirii. Cineva a cumpărat legume, a potrivit un scaun, a lăsat o parte din seară pentru noi. Nu suntem doar cei care gustă. Suntem cei primiți.
De ce mai trebuie un mulțumesc, dacă am spus deja că totul a fost bun? Fiindcă o apreciere vorbește în primul rând despre calitatea unui lucru, iar mulțumirea recunoaște legătura dintre două persoane. «Supa e gustoasă» poate fi adevărat și când mâncăm singuri. «Îți mulțumesc pentru cină» spune că am văzut alegerea celuilalt de a ne hrăni. Masa aceasta putea să nu existe. Nu îi inventăm o măreție, ci îi recunoaștem locul concret în seara noastră.
Asta nu înseamnă să renunțăm la gusturi sau la sinceritate. Dacă suntem întrebați despre rețetă, putem răspunde fără ocol. Nici nu trebuie să declarăm delicioasă o mâncare care nu ne place. Putem primi grija fără să falsificăm părerea despre rezultat. O mulțumire adevărată nu este premiul acordat numai după o execuție fără greșeală. Ea poate sta lângă o observație cinstită, câtă vreme omul din fața noastră nu ajunge să se simtă la un examen.
La următoarea masă, putem încerca să nu încheiem doar cu un calificativ. Să lăsăm furculița jos, să privim gazda și să numim ce am primit: «Mi-a prins bine să mănânc aici, cu tine». Nu este o formulă mai elegantă și nici o tehnică pentru a fi musafiri buni. Este un pas mic dinspre judecată spre participare. Cina nu mai rămâne ceva ce am consumat și am notat. Devine o seară pe care am primit-o împreună.